Continuând să navigați acest site și celelalte resurse ale domeniului si ale subdomeniilor lui winsed.swiss, ne acceptați Termenii de utilizare, Politica noastră de Confidențialitate și de asemenea folosirea anumitor cookies cu scopuri analitice, de statistică și de publicitate (dacă sunt arhivate)
Înapoi

Premieră: grupul educațional elvețian winsedswiss va deschide prima Academie Hotel din țară, sub licența École hôtelière de Lausanne


Postat pe 02/06/2021

imagine a articolului Premieră: grupul educațional elvețian winsedswiss va deschide prima Academie Hotel din țară, sub licența École hôtelière de Lausanne

 

 

Grupul Winsedswiss Education Group (WEG) anunță deschiderea primei Academii Hotel din România, prin dezvoltarea modelului de succes de la Oradea ohma by winsedswiss, academie de învățământ vocațional în ospitalitate, licențiată École hôtelière de Lausanne (EHL).

Școala va funcționa ca parte integrantă în hotelul Casa Viorel din Poiana Brașov, urmând să fie extinsă într-un spațiu necesar activităților didactice reprezentative pentru acest oraș turistic. Casa Viorel a fost preluată recent în management de către grupul educațional elvețian și va fi operațională sub un nou brand și anume hotel ohma by winsedswiss. Astfel, în acest spațiu dinamic, cele două componente ale experienței de învățare, teoria și practica, vor conlucra spre echiparea profesionistului desăvârșit în ospitalitate.

În cadrul noii academii, tinerii care au peste 16 ani vor putea acumula și aplica, în timp real, noțiunile dobândite, pentru a obține calificări de bază sau specializări într-unul dintre cele patru parcursuri profesionale: arte culinare (Culinary Professional Diploma); servicii de alimentație publică (Food and Beverage Services Professional Diploma); cazare și recepție (Rooms Division Professional Diploma); administrare hotelieră (Hotel Administration Professional Diploma).

Experții grupului, profesioniști recunoscuți din hotelărie și traineri certificați EHL, au un rol direct în gestionarea unității hoteliere, lucrând împreună cu studenții academiei. Aceștia au ocazia să învețe și să aplice cunoștințele teoretice direct în cadrul stagiilor operaționale efectuate, sub îndrumarea instructorilor. În această manieră, oaspeții vor fi întâmpinați de tineri motivați, ce știu să adopte cea mai potrivită atitudine, în scopul creșterii calității experienței turistice.

Deschiderea în Brașov a Academiei în Ospitalitate ohma by winsedswiss este sprijinită de autoritățile brașovene, care au declarat cu această ocazie:

,,Deschiderea unei academii în ospitalitate, de un asemenea nivel, la Brașov înseamnă o creștere semnificativă a calității serviciilor în domeniul turistic, unul dintre sectoarele importante ale economiei orașului nostru. Dacă luăm ultima raportare făcută de Institutul Național de Statistică, Brașovul conduce detașat în topul turismului din România, depășind chiar și Bucureștiul, ceea ce spune mult despre interesul pe care turiștii îl au pentru orașul nostru și, implicit, importanța pe care turismul o are pentru dezvoltarea Brașovului. Este normal să ne dorim să trecem la următoarea etapă, în care fiecare turist care ajunge la Brașov să plece mulțumit de aici. Nivelul serviciilor pe care sectorul HoReCa îl oferă contribuie semnificativ la satisfacția celor care ne vizitează orașul. Sper, ca odată cu deschiderea acestei academii de învățământ vocațional în ospitalitate, licențiată École hôtelière de Lausanne (EHL), turismul din Brașov să ajungă la același nivel de calitate a serviciilor cu ceea ce putem găsi în orice stațiune din Elveția sau Austria, astfel încât să ne asigurăm că, pe lângă creșterea numărului de turiști români, pe tot parcursul anului, să putem înregistra și o creștere a numărului de străini care ajung și se cazează în Brașov, așa cum se întâmpla la începutul anilor ‘90. Le urez succes celor de la OHMA și sper ca o mare parte dintre cursanții lor să rămână și să lucreze în Brașov” a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.   

„Dorim să creăm un adevărat standard pentru România, aplicând cele mai bune practici dezvoltate de prima universitate hotelieră din lume, EHL. Vrem să dăm încredere hotelierilor români să integreze în procesele lor de producție și business hotelier tineri entuziasmați și educați care reprezintă un atu de bază pentru îmbunătățirea serviciilor. După succesul obținut la Oradea, urmărim să consolidăm imaginea de excelență a unui tip de învățământ dual eficient, ce poate contribui semnificativ la creșterea competitivității destinațiilor turistice, precum și la îmbunătățirea vieții tinerilor. Ne-am propus să aducem un aport concret la schimbarea imaginii acestei industrii, dar și la motivarea profesioniștilor ospitalității de a investi în educația celor chemați să-i ajute să performeze. Avem încredere că Brașovul este gazda ideală pentru această construcție ambițioasă și nobilă. Acest model de succes, deja implementat la Oradea, va fi multiplicat în Brașov și în alte orașe în care autoritățile sunt conștiente că ajutorul dat sectorului de educație este un ajutor dat viitorului orașului lor”, afirmă profesorul Ray F. Iunius, Chief Executive Officer al WEG.

La conferința de presă prilejuită de anunțarea acestui demers au fost prezenți și Flavia BOGHIU, viceprimar al municipiului Brașov; Ion NEGRILĂ, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Brașov; Silviu COSTEA, președinte al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, alături de profesioniști din industria ospitalității.

În septembrie 2020, winsedswiss a inaugurat la Oradea prima academie din România sub egida École hôtelière de Lausanne - ohma by winsedswiss - ai cărei absolvenți efectuează, în prezent, stagii de practică în locații partenere ale WEG, din țară și din afara acesteia.

În România, WEG a preluat managementul a două hoteluri, respectiv în Poiana Brașov (hotel ohma - Casa Viorel) și la Oradea (hotel ohma - Cetate) și se pregătește pentru gestionarea, în acest an, a încă trei hoteluri și a unui restaurant.

Cei interesați de o carieră internațională în ospitalitate pot consulta www.ohma.swiss pentru mai multe informații.

Persoană de contact, Adina Triandafil, Head of Communication, tel. +40746116186

 

***

Grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), cu filiale în Elveția, România și Serbia, are ca obiectiv principal crearea și derularea de programe educaționale pentru fiecare perioadă a vieții unui om, de la grădiniță la universitate și mai departe, de-a lungul carierei profesionale. Aceste programe acoperă domeniul serviciilor, de la ospitalitate, comerț cu amănuntul la managementul sănătății, al sportului și al luxului. În acest scop, winsedswiss dezvoltă parteneriate cu unele dintre cele mai renumite instituții de învățământ din domeniu.

***

École hôtelière de Lausanne (EHL) este un ambasador al ospitalității tradiționale elvețiene și un pionier în educația ospitalieră încă din 1893, cu peste 25.000 de absolvenți în întreaga lume, având mai mult de 120 de naționalități. EHL este prima școală de management al ospitalității care oferă programe preuniversitare și universitare în campusurile sale din Lausanne, Singapore și Chur-Passugg, precum și soluții de învățare online. Universitatea de științe aplicate este clasată pe primul loc de QS World University Rankings by Subject și CEOWorld Magazine, iar restaurantul său gastronomic este singura instituție educațională din lume care deține o stea Michelin.

 

 


Înapoi

Articolul anterior

Imagine pentru articolul numit Mai avem oare nevoie de manageri în industria ospitalității?
Mai avem oare nevoie de manageri în industria ospitalității?

Aceasta crudă pandemie a distrus orice entuziasm pentru o industrie care nici înainte nu se bucura de o imagine extrem de nobilă pentru publicul larg. Pasiunea de a servi oameni nu îi este dată oricui. Această industrie, în care pe plan mondial lucrează unul din zece oameni, suferă acum cumplit, fiind cazul să folosească acest timp pentru a-și pune anumite întrebări esențiale.

Postat pe 06/04/2021

 Citiți articolul complet 

Următorul articol

Imagine pentru articolul numit Ce înseamnă Ospitalitatea ALTFEL pentru Georgeta Grecu, consultant senior & trainer ohma
Ce înseamnă Ospitalitatea ALTFEL pentru Georgeta Grecu, consultant senior & trainer ohma

Georgeta Grecu a intrat în echipa winsedswiss cu o experiență de peste 25 de ani în ospitalitate. E trainer în programele de Administrare Hotelieră și Artă Culinară ale academiei ohma.  

Postat pe 27/10/2022

 Citiți articolul complet 


nu a fost găsită nicio descriere a imaginii.

Abonați-vă la newsletter pentru ultimele noastre noutăți

Newsletter:

(C) Copyright 2024  

Website-ul și datele sunt găzduite și gestionate de Winsed.swiss Education Group (WEG) SA

nu a fost găsită nicio descriere a imaginii.