Continuând să navigați acest site și celelalte resurse ale domeniului si ale subdomeniilor lui winsed.swiss, ne acceptați Termenii de utilizare, Politica noastră de Confidențialitate și de asemenea folosirea anumitor cookies cu scopuri analitice, de statistică și de publicitate (dacă sunt arhivate)
Înapoi

Deschiderea ohma by winsedswiss în Oradea


Postat pe 28/09/2020

imagine a articolului Deschiderea ohma by winsedswiss în Oradea

Academia de Management al Ospitalității ohma by winsedswiss din Oradea, licențiată    VET by EHL (Vocational Education and Training by École hôtelière de Lausanne), a fost inaugurată oficial la 19 septembrie, cu participarea unor diplomați străini și a unor reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale

Prima generație de studenți care, după absolvire, vor obține diplome profesionale recunoscute în întreaga lume, a început cursurile la Oradea, în cadrul Academiei de Management al Ospitalității ohma by winsedswiss, singura școală din România care organizează cursuri sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL), cea mai prestigioasă instituție de învățământ în domeniul ospitalității la nivel mondial.

Inaugurarea oficială a avut loc la 19 septembrie, la Oradea, în prezența ambasadorului Confederației Elvețiene în România, E.S. Arthur Mattli, a secretarului de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism, Răzvan Pîrjol, a viceprimarului municipiului Oradea, Florin Birta, a reprezentanților asociațiilor și federațiilor din ospitalitate, alături de studenți ai academiei de la Oradea, formatori și manageri din industrie.

Cursanții, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 45 de ani, sunt înscriși în două programe - Culinary Professional Diploma și Hotel Administration Professional Diploma - și se vor pregăti pentru a deveni viitori experți în administrare hotelieră și alimentație publică. Prima generație de studenți ai academiei provine atât din Oradea, cât și din București, Constanța, Cluj-Napoca.

„Am fost întrebați în ultimele luni <de ce o școală de ospitalitate?>. Răspunsul este evident: România are nevoie să-și reconstruiască, într-un mod sustenabil, cultura ospitalității și să își valorifice potențialul natural unic. Aceasta nu se poate realiza decât printr-o educație de calitate care să pună clientul în centrul tuturor activităților turistice. Modelul abordat de noi este cel al învățământului elvețian dual ancorat puternic în realitatea economică. Acest sistem îmbină în mod armonios teoria și practica, precum și abilitățile tehnice și sociale, astfel încât, după absolvire, cursanții să poată valorifica toate cunoștințele dobândite în timpul studiilor”, arată Christine Schillings, director general winsedswiss România.

Studenții ohma vor avea acces la educație și instruire de calitate și datorită formatorilor, profesioniști cu experiență în industria ospitalității, absolvenți ai modulelor EHL Advisory Services de specializare pedagogică specifică, în vederea obținerii certificatului de instructor obligatoriu pentru susținerea cursurilor și seminariilor EHL.

Un alt atu de care beneficiază cursanții este consilierea în vederea integrării în industrie, inclusiv prin identificarea de stagii și locuri de muncă, prin intermediul agenției de mediere pe piața forței de muncă, winsedswiss talent.

În plus, celor care vor dori să-și continue studiile în mediul universitar, la École hôtelière de Lausanne, după absolvirea cursurilor ohma, le va fi echivalat anul pregătitor obligatoriu programului universitar EHL, aceștia intrând direct în procesul de selecție.

În cadrul academiei, cursurile se susțin în limba engleză, prin urmare este necesar ca studenții să aibă minimum nivelul B2 conversațional. Curriculumul VET by EHL are integrate și cursuri de limba engleză, așadar cursanții vor putea să își dezvolte abilitățile lingvistice și vor trebui să obțină un certificat de competențe în limba engleză, la finalul studiilor. Suporturile de curs vor fi în limba engleză și în limba română.

„Avem infrastructura pentru a derula cursurile de teorie în mediul online, însă ne dorim ca predarea, teoretică și aplicată, să se desfășoare offline, respectiv în centrul ohma. Atât timp cât ne permite situația actuală, vom merge pe varianta cursurilor offline, deoarece punem accentul pe interacțiunea studenților noștri cu instructorii. În ceea ce privește partea practică, cursanții vor avea oportunitatea de a-și desăvârși cunoștințele în hotelurile și restaurantele cu care avem încheiate programe de colaborare”, afirmă Radu Szekely, director programe educaționale winsedswiss education group.

Academia de Management al Ospitalității din Oradea are la bază un parteneriat între grupul educațional elvețian winsedswiss și Primăria Oradea. Autoritățile locale orădene au pus la dispoziție spațiul necesar funcționării școlii în cadrul Colegiului Economic „Partenie Cosma", dotat și echipat acum de către winsedswiss, conform ultimelor standarde internaționale.

 

winsedswiss education group (WEG), cu filiale în România, Elveția și Serbia, al cărui director general este profesorul Ray F. Iunius, are ca obiectiv principal crearea și furnizarea de programe educaționale pentru fiecare etapă din viață, de la grădiniță la universitate și mai departe, de-a lungul carierei profesionale.

 

Grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education) dezvoltă pe piața din România programe de învățământ preșcolar, primar, secundar, postliceal și, în curând, universitar și postuniversitar. În acest scop, WEG derulează parteneriate cu unele dintre cele mai renumite instituții de învățământ din lume.


Înapoi

Articolul anterior

Imagine pentru articolul numit Hospitality Inspires - interviu Milica Markovic
Hospitality Inspires - interviu Milica Markovic

Milica Markovic a absolvit studiile în cadrul prestigioasei școli hoteliere EHL. Este director general și inițiator al proiectului turistic Week & Urban Resort din Coreea. Fire sociabilă și mare iubitoare de călătorii, Milica n-a regretat nicio secundă alegerea pe care a făcut-o cu ani în urmă, când a hotărât să își construiască o carieră impresionantă în domeniul ospitalității.

Postat pe 07/09/2020

 Citiți articolul complet 

Următorul articol

Imagine pentru articolul numit Interviu cu Ray F. Iunius, CEO WEG, pentru Radio România Actualități, ‘Oameni care mișcă România’ – cu Ruxandra Săraru
Interviu cu Ray F. Iunius, CEO WEG, pentru Radio România Actualități, ‘Oameni care mișcă România’ – cu Ruxandra Săraru

Un om, cu 'O' mare, care s-a întors în România să întoarcă ce a învățat, să întoarcă cu sufletul și nu să ia, ci să aducă... este domnul profesor Ray Iunius, un nume de marcă în ceea ce privește industria ospitalității internaționale.

Postat pe 19/11/2020

 Citiți articolul complet 


nu a fost găsită nicio descriere a imaginii.

Abonați-vă la newsletter pentru ultimele noastre noutăți

Newsletter:

(C) Copyright 2024  

Website-ul și datele sunt găzduite și gestionate de Winsed.swiss Education Group (WEG) SA

nu a fost găsită nicio descriere a imaginii.